Timişoara - oraş situat în câmpia vestică a ţării, este al treilea ca mărime din România.
Are aproximativ 330.000 de locuitori şi o suprafaţă de 106 km². Prima atestare documentară datează din 1266, când cetatea Timişoara apare, alături de alte aşezări bănăţene, sub numele de "Castrum Timisiensis".

Cu începere din 1551, vreme de 164 de ani, Timişoara va sta sub ocupaţie turcească, cetatea fiind una din "cheile de boltă" ale Europei în apărarea antiotomană.

După o perioadă de stagnare, începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea, aşezarea cunoaşte o puternică dezvoltare. În 1716, trupele austriece conduse de Eugeniu de Savoya cuceresc cetatea şi astfel Timişoara şi regiunea Banat intră sub administrarea Curţii Imperiale de la Viena. Urmează o perioadă de rapide transformări şi dezvoltare spectaculoasă: construirea cetăţii Timişoara (1723-1765), lucrări de canalizare şi îndiguire a canalului Bega (1728), apariţia primei bănci (1790), iluminatul public cu gaz aerian (1857), punerea în circulaţie a tramvaiului cu cai (1869) etc.

Timişoara este primul oraş din Europa care a folosit iluminatul public electric (1884). În 1889 a fost pus în circulaţie primul tramvai electric, în 1881 se instalează prima reţea telefonică, iar în 1908 apare primul cinematograf. Din 1895 a început asfaltarea străzilor şi construirea a numeroase clădiri în stil baroc.

În 1872 Timişoara devine "oraş liber regesc", fapt care îi conferă numeroase drepturi şi ajută la dezvoltarea vieţii economice, sociale şi culturale în spiritul armoniei dintre români şi celelalte minorităţi naţionale - maghiari, germani, sârbi etc. Sub influenţa Şcolii vieneze s-au dezvoltat şi au înflorit pictura, teatrul, muzica.

Primele mărturii legate de existenţa unui teatru la Timişoara datează din 1753 şi se referă la o aşa zisă "întreprindere teatrală", după modelul celor de la Viena şi Bratislava, care mijlocea reprezentaţiile unor trupe teatrale germane şi maghiare, susţinute la Timişoara până în 1765 într-o încăpere amenajată special pentru teatru aparţinând Primăriei ilirice (Primăria Administraţiei ilirice sau "rasciene" de care ţineau cartierele cu populaţie ortodoxă ale Timişoarei), apoi, după 1782, urmare a unificării Primăriei germane cu cea ilirică, în întreaga clădire (situată pe str. Gh. Lazăr), transformată exclusiv în acest scop. Ziarul "Allgemeine deutsche Theater Zeitung" din Bratislava menţiona în 1795: "Oraşul Timişoara posedă actualmente un teatru înzestrat cu maşini şi culise frumoase şi necesare pentru orice speţă de spectacole."

Actuala clădire a teatrului timişorean a fost ridicată după planurile arhitecţilor vienezi Helmer şi Fellner (care au proiectat şi teatrele din Oradea, Cluj, Cernăuţi, Odesa etc.), construcţia durând din 1871 până în 1875. Inaugurarea se face la 22 septembrie 1876. La 20 aprilie 1880 are loc primul incendiu ce devastează clădirea. Reconstrucţia, terminată în 1882, respectă forma originală a faţadei stil Renaissance. După cel de al doilea incendiu - 1920 - se reface clădirea după planurile arhitectului Duiliu Marcu, pentru ca la 15 ianuarie 1928 Teatrul Naţional din Craiova să joace, la inaugurarea clădirii refăcute a teatrului, spectacolul Trandafirii roşii de Zaharia Bârsan.

În 1861 ia fiinţă societatea Astra, cu scopul declarat de a lupta pentru "înaintarea literaturii române şi a culturii sociale" care a avut un rol important în încurajarea primelor încercări teatrale timişorene, susţinute de trupe de diletanţi. Se remarcă "Societatea diletanţilor din Timişoara", alcătuită din 13 membri. Uzând de scenele unor localuri publice, în special cafenele, spectacolele diletanţilor timişoreni se axau cu precădere pe creaţia lui Vasile Alecsandri şi a unor autori locali.

În 1861 ia fiinţă societatea Astra, cu scopul declarat de a lupta pentru "înaintarea literaturii române şi a culturii sociale" care a avut un rol important în încurajarea primelor încercări teatrale timişorene, susţinute de trupe de diletanţi. Se remarcă "Societatea diletanţilor din Timişoara", alcătuită din 13 membri. Uzând de scenele unor localuri publice, în special cafenele, spectacolele diletanţilor timişoreni se axau cu precădere pe creaţia lui Vasile Alecsandri şi a unor autori locali.

Primul spectacol de teatru în limba română prezentat de o trupă de diletanţi a avut loc la 1 martie 1870, în suburbia "Fabric", într-o sală a hotelului "Tigrul" din Timişoara. S-a jucat Fantasma de Lerescu, fondurile rezultate fiind cedate în favoarea "Corului vocal românesc". Câteva turnee ale unor trupe teatrale profesioniste (1871 Trupa lui Mihai Pascaly, 1881-1882 trupa lugojeanului George Augustin Petculescu) au suplinit parţial lipsa unui teatru românesc permanent la Timişoara. În 1873 ia fiinţă "Reuniunea românilor timişoreni pentru lectură". Trupa Reuniunii prezintă în 1906, cu concursul lui Zaharia Bârsan, Trei pălării de damă de Fagure, în 1909 un recital al Agathei Bârsescu, iar în 1912 La şezătoare de Tiberiu Brediceanu.

Întrerupte de perioada primului război mondial, reprezentaţiile teatrale au fost reluate la Timişoara abia în 1919. După 1920 până în 1945 activitatea teatrală timişoreană s-a caracterizat prin lupta, în presă, pentru un teatru românesc în acest oraş (remarcabil în acest sens a fost efortul unor scriitori ca Lucian Blaga, Camil Petrescu, George Călinescu) şi lupta pentru întreţinerea unei mişcări teatrale permanente prin internediul unor trupe stabilite temporar la Timişoara: Compania Leonard-Maximilian (în 1920, cu sediul permanent în Timişoara, cu activitatea întreruptă însă de cel de al doilea incendiu al Teatrului Comunal), Trupa Migri (1922), Teatrul Naţional din Craiova (ianuarie - mai 1928), Teatrul Naţional din CIuj (1940-1945), precum şi al unor trupe venite în tuneu: Teatrul Naţional din Bucureşti, în cursul mai multor stagiuni, şi Teatrul Naţional din Iaşi, sub direcţia lui Ionel Teodoreanu, în 1931. Prin reprezentaţiile acestor trupe, publicul timişorean a cunoscut aproape întreaga pleiadă de mari actori români ai perioadei interbelice: I.C. Nottara, Ion Brezeanu, Ronald Bulfinski, George Vraca, Ion Manolescu, Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza Bulandra, Maria Ventura, Vasile Maximilian, Aristide Demetriad, Miluţă Gheorghiu, Maria Ciucurescu, Ştefan Braborescu, Maria Filotti, George Timică, Elvira Godeanu.

Primul demers în vederea înfiinţării unui teatru şi a unei opere la Timişoara s-a făcut la 24 mai 1945 printr-un memoriu adresat Biroului local al Frontului Naţional Democrat, memoriu care menţiona necesitatea acută a existenţei unor instituţii teatrale profesioniste cu activitate permanentă. În vara anului 1945 Comisia locală a Sindicatelor Unite Timişoara a constituit nucleul trupei teatrale permanente alcătuită din actori amatori ai echipelor sindicale şi din absolvenţi ai Conservatorului de Muzică şi Arte Dramatice din Cluj, care a funcţionat între 1940-1948, în refugiu la Timişoara, având-o permanent ca profesoară pe Lilly Bulandra. Prin adresa Comisiei locale a Sindicatelor Unite din Timişoara către Ministerul Artelor, Bucureşti, 27 septembrie 1945, se exprima hotărârea înfiinţării unui "teatru muncitoresc cu o secţie de dramă şi comedie", menţionând că acesta va fi susţinut material de Sindicatele Unite din Timişoara, precum şi de Confederaţia Generală a Muncii.

La 18 octombrie 1945, prin adresa 5621, Ministerul Artelor aproba înfiinţarea primului teatru profesionist românesc din Timişoara, numit Teatrul Muncitoresc al Poporului, secţia Timişoara, "organ direct al Direcţiei generale a teatrelor". Deşi teatru de stat, el a fost subvenţionat până în 1946 de către Comisia Locală a Sindicatelor din Timişoara, Asociaţia "Prietenii Teatrului Muncitoresc" (constituită la 14 octombrie 1945) şi Comitetul Regional PCR. Teatrul Poporului din Timişoara îşi începe existenţa înaintea Teatrului Poporului din Bucureşti (sfârşitul anului 1945), deşi are statut de filială a acestuia. El anticipează asupra unei forme de organizare a mişcării teatrale româneşti care va dura din 1946 până în 1949, când toate Teatrele Poporului din ţară, filiale ale Teatrului Poporului din Bucureşti, vor deveni Teatre de Stat.

La 8 decembrie 1945 are loc premiera spectacolului de revistă Ne daţi voie, prima producţie artistică a Teatrului Poporului din Timişoara, "prezentare revuistică de actualitate" de Mircea Avram, Corneliu Indrieşu, Dan Radu Ionescu şi Theodor Foale. Conducerea artistică: prof. Lilly Bulandra, societară a Teatrului Naţional din Cluj. După 1945, data reîntoarcerii Naţionalului clujean acasă, Lilly Bulandra rămâne la teatrul timişorean până în august 1948, funcţionând în ultimele două stagiuni ca director al acestuia şi asigurând regia majorităţii spectacolelor teatrului în acest interval. Inaugurarea oficială a primei stagiuni are lor la 25 decembrie 1945 cu premiera piesei Ion al Vădanei de N. Kiriţescu, regia - Lilly Bulandra. Din primul ansamblu artistic (30 persoane) al teatrului au făcut parte: prof. Lilly Bulandra, Mircea Avram, Vasile Cosma, Ştefan Mării, Radu Avram, Garofiţa Linaru, Coca Miclea Ionescu, Dan Radu Ionescu, Rozalia Tot, Ion Olaru, Margareta Turcu, Maria Săniuţă, Virgil Lechinţeanu. Conducerea primei stagiuni a fost asigurată de dr. Sabin Indrieşu (director), Lilly Bulandra, conducător artistic al ansamblului, împreună cu un Comitet de direcţie şi un Consiliu de administraţie.

În 1949 devine Teatrul de Stat din Timişoara. La 30 aprilie 1949 ia fiinţă, ca secţie a sa, Teatrul de Păpuşi, condus de Florica Teodoru. Începând cu anul 1966 teatrul se va numi "Matei Millo", până în 1970 când, cu prilejul împlinirii unui sfert de veac de existenţă, devine prin Hotărârea Consiliului de Miniştri, TEATRUL NAŢIONAL TIMIŞOARA (TNT).

1945-1946 · dr. Sabin Indrieş
1946-1948 · Lilly Bulandra
1948-1953 · Emil Josan
        1953 · Traian Ghiţescu
1954-1956 · Marin Pârâianu
1956-1973 · Gheorghe Leahu artist emerit
1973-1979 · Traian Bunescu
1979-1989 · Lucia Nicoară
1990-1991 · Şerban Foarţă
1991-1994 · Vladimir Jurăscu
1994-1997 · Ioan Ieremia
1997-1999 · Ştefan Iordănescu
1999-2000 · Liviu Socaciu
2000-2001 · Cornel Ungureanu
2001-2005 · Lucia Nicoară
  din 2005 · Maria-Adriana Hausvater